Tanczos Barna: Avem nevoie de un program național de ecologizare

Tanczos Barna: Avem nevoie de un program național de ecologizare
Tanczos Barna / Mediafax Foto, Ilustrativ
Publicat: 17/05/2021, 15:59

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat, luni, în Covasna, că România are nevoie de un program național de ecologizare. De asemenea, ministrul a mai subliniat că este necesară și o campanie de conștientizare a cetățenilor, care trebuie să înțeleagă că nu au voie să arunce gunoaie în natură.

„Avem nevoie de un program naţional de ecologizare, un program prin care ministerul să vină alături de aceste autorităţi publice locale în încercarea de a ecologiza toată ţara şi, în sfârşit, de a curăţa toate albiile de râu, toate drumurile forestiere, pădurea, tot ce înseamnă spaţiu verde, tot ce înseamnă mediul înconjurător. Este nevoie, de asemenea, de un sistem informatic naţional prin care aceste locaţii pot fi identificate şi pot fi stabilite cu coordonate GPS, astfel încât controlul să fie eficient, astfel încât aceste locaţii să fie în văzul tuturor şi după ecologizare”, a declarat ministrul Mediului.

„Ministerul trebuie să fie alături de aceste autorităţi publice locale”

„Ministerul trebuie să fie alături de aceste autorităţi publice locale, trebuie să asigurăm suport pentru conştientizare, un program naţional de conştientizare prin care să le explicăm tuturor cetăţenilor cât de important este ca aceste deşeuri să nu ajungă în natură”, a spus Tanczos Barna.

Ministrul mediului a mai declarat că săptămâna trecută a stabilit pentru sistemul TrashOut un parteneriat cu Garda de Mediu: „Acest sistem informatic va fi disponibil tuturor, poate fi descărcat, poate fi instalat pe telefon şi fiecare persoană poate să încarce în acest sistem informatic locaţia acelor depozitări ilegale care trebuiesc desfiinţate”.

„Trebuie să felicit toate autorităţile publice locale, toate ONG-urile, toate persoanele de bună credinţă care s-au implicat în această primăvară în diverse acţiuni de ecologizare. Au fost strânse sute de mii de tone de deşeuri din pădure, din şanţuri, din albia râurilor. Este un semnal pozitiv, un semn că lumea se schimbă, lucrurile se schimbă în jurul nostru. (…) Dincolo de conştientizare trebuie să arătăm că greşeala de a depozita undeva într-un loc nepermis deşeuri costă, costă foarte mult şi în această acţiune Garda de Mediu devine din ce în ce mai eficientă. (…) Deci, Garda de Mediu trebuie să devină o instituţie de forţă care vine şi sancţionează de fiecare dată acolo unde constată că cineva a încălcat legea”, a mai afirmat ministrul Mediului. 

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Prețul nu e deloc accesibil. Prețul nu e deloc accesibil
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
România, prezentă la „World Robot Olympiad Open Championship”! Ce rezultate au obținut echipele de robotică?